Special

                                         

10 Citate Celebre despre cărți scrise de scriitori

1. „Cărțile despre care lumea spune că sunt imorale sunt tocmai acelea care îi arată lumii propria rușine.” — Oscar Wilde
2. „De ce oare nu pot oamenii să citească liniștiți o carte și să fie buni unii cu alții?” — David Baldacci
3. „Cărțile sunt o magie unică și portabilă.” — Stephen King
4. „Cărțile sunt oglinzile sufletului.” — Virginia Woolf
5. „Dacă citești doar cărți pe care le citesc ceilalți, vei gândi doar precum ceilalți.” — Haruki Murakami
6. „Când am bani, cumpăr cărți; dacă îmi rămâne rest, cumpăr mâncare și haine.” — Erasmus
7. „Cartea trebuie să fie toporul care sparge gheața dinlăuntrul nostru.” — Franz Kafka
8. „Nu trebuie să arzi cărți ca să distrugi o cultură. Trebuie doar să convingi oamenii să nu le mai citească.” — Ray Bradbury
9. „Cărțile sunt și avionul, și trenul, și drumul. Cărțile sunt destinația și călătoria. Cărțile înseamnă acasă.” — Anna Quindlen
10. „În cazul cărților bune, important este nu prin câte reușești să treci, ci câte trec prin tine.” — Mortimer Adler

10 Citate celebre ale celor mai faimoase scriitoare

1. „A merge la operă e similar cu a te îmbăta. Ambele sunt un păcat care vin cu pedeapsa inclusă.” – Hannah More
2. „Dacă nu am mai încerca să fim fericiți, ne-am simți destul de bine.” – Edith Wharton
3. „Trebuie să existe multe lucruri pe care o baie fierbinte nu le rezolvă, dar eu nu le cunosc.” – Sylvia Plath
4. „O jumătate a lumii nu poate înțelege plăcerile celeilalte jumătăți.” – Jane Austen
5. „Dacă vor ca fiii și fiicele lor să citească, părinții ar trebui să lase prin casă cărți pe care să scrie «interzis».” – Doris Lessing
6. „Puteți să încuiați bibliotecile dacă vreți. Dar nu puteți pune opri nicicum libertatea de gândire.” – Virginia Woolf
7. „Am răbdare cu cei proști, dar nu cu cei care sunt mândri de asta.” – Edith Sitwell
8. „Frumusețea este la nivelul pielii, dar urâțenia merge până la os.” – Dorothy Parker
9. „Schimbă-ți viața acum! Nu paria pe viitor, acționează acum, fără întârziere.” – Simone de Beauvoir
10. „Viața e mai rea sau mai bună în funcție de curaj.” – Anais Nin

Cele mai celebre 10 cărți interzise

1. Minunata lume nouă, de Aldous Huxley (1932) Scrisă în 1931 și publicată un an mai târziu, lucrarea lui Huxley este foarte asemănătoare cu romanul ”1984”, al lui George Orwell. Având ca punct de pornire un subiect de actualitate la acea vreme, industrializarea, ”Minunata lume nouă” explorează efectele devastatoare ale pierderii identității și ale divizării societății.
De ce a fost interzisă: Inițial, autoritățile irlandeze au retras cartea de pe rafturi din cauză că trata o temă controversată – nașterea copiilor, iar autoritățile americane au încercat s-o elimine din curricula școlară din cauză că aborda ”teme negative”.

2. Fructele mâniei, de John Steinbeck (1939) Lansat în 1939 și premiat cu Premiul Pullitzer, romanul lui Steinbeck are ca temă centrală efectele Marii crize economice asupra populației sărace de la țară. În centrul poveștii se află o familie de arendași, forțată să-și părăsească tărâmurile natale din cauza secetei, a problemelor economice și a schimbărilor din agricultură. Rămasă pe drumuri, familia Joad pornește spre California în căutare de pământ, locuri de muncă și demnitate.
De ce a fost interzisă: În ciuda faptului că a fost foarte apreciată de elitele din lumea literară, cartea a fost interzisă și arsă masiv de populație. Oamenii au fost șocați de modul în care Steinbeck îi descrisese pe săraci, cu toate că mai târziu Steinbeck a mărturisit că aceasta a fost o versiune cosmetizată și înfrumusețată a ceea ce se întâmpla, de fapt, în comunitățile sărace și izolate de la acea vreme.

3. Tropicul Cancerului, de Henry Miller (1934) Acțiunea romanului se petrece în Franța anilor ’30 și urmărește viața unui tânăr scriitor, pe nume Miller. Scrisă la persoana întâi, narațiunea descrie experiențele sexuale ale personajului principal, fiind o descriere a vieții expaților americani din Europa.
De ce a fost interzisă: Aproape imediat după lansarem președintele Curții Supreme de Justiție din Pennsylvania, Michael Musmanno, scria că Tropicul Cancerului ”nu este o carte. Este o hazna, o cloacă, o putrefacție, un canal ce colectează tot ce e mai putred în depravarea umană”. Este clar că societatea din acei ani nu era pregătită pentru ceea ce George Orwell avea să numească ”cea mai importantă carte a mijlocului anilor ‘30”.

4. Abatorul 5, de Kurt Vonnegut (1969) Billy Pilgrim, un soldat american dezorientat și prost pregătit, este capturat de armata nazistă în bătălia de la Bulge și luat prizonier la Dresda. Închis într-un abator dezafectat, botezat ”Abatorul 5”, Pilgrim și alți prizonieri de război, împreună cu mai mulți gardieni germani, se ascund într-un buncăr adânc, adăpostindu-se în timpul bombardării Dresdei. În ascunzătoare, însă, timpul începe să se deformeze, iar Pilgrim începe să aibă viziuni asupra trecutului și viitorului, inclusiv asupra propriei morți.
De ce a fost interzisă: Cartea a fost primită cu nemulțumire de americani, care au considerat că nu este bine ca astfel de subiecte să fie expuse tinerei generații. De altfel, ”Abatorul 5” se află în topul 100 al celor mai controversate cărți, realizat de Asociația Americană a Bibliotecilor.

5. Versetele satanice, de Salman Rushdie (1988) Cei doi protagoniști ai romanului sunt Bibreel Farishta, un superstar de la Bollowood, și Saladim Camcha, un emigrant care a rupt legătura cu identitatea sa indiană și trăiește în Anglia. Destinul îi aduce împreună într-un avion care explodează deasupra Canalului Mânecii și amândoi sunt salvați ca prin minune. O transformare miraculoasă se întâmplă, însă, în urma acestui accident: Farishta primește personalitatea arhanghelului Gavriil, iar Camcha pe cea a unui diavol. De ce a fost interzisă: Comunitatea islamică a considerat opera lui Rushdie, și mai ales modul în care acesta tratează Islamul, o blasfemie. Cartea a fost interzisă în India și arsă în timpul unor demonstrații în Marea Britanie. De asemenea, Ayatollahul Khomeini, conducătorul suprem al Iranului, a emis în 1989 o fatwa prin care le cerea tuturor musulmanilor să-l ucidă pe Rushdie și pe editorii săi. De altfel, cartea este interzisă în toată lumea musulmană, mai puțin în Turcia.

6. Jurnalul unui adolescent timid, de Stephen Chboski (1999) Inspirată de romanul ”De veghe în lanul de secară”, al lui J.D. Sallinger, această carte spune povestea adolescentului Charlie, care scrie mai multe scrisori unui prieten anonim. În aceste scrisori, Charlie povestește amănunțit despre timiditate, sexualitate și abuzul de droguri.
De ce a fost interzisă: Cartea a fost retrasă din bibliotecile din SUA din cauza conținutului sexual explicit, în special a temelor homosexuale abordate.

7. O lume se destramă, de Chinua Achebe (1958) Cartea lui Achebe tratează influențele colonialismului Britanic și a misionarilor creștini asupra comunității africane Igbo, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
De ce a fost interzisă: Cartea a fost interzisă în Malaezia din cauza criticilor aduse colonialismului și consecințelor acestuia.
8. American Psycho, de Easton Ellis (1991) American Psycho spune povestea unui tânăr educat și inteligent, care ziua lucrează ăe Wall Street, iar noaptea se transformă într-un criminal în serie. Cartea este extrem de violentă și scoate în evidență cele mai sumbre și malefice trăsături ale ființei umane.
De ce a fost interzisă: Cartea a fost primită cu multă indignare de public, iar Ellis a fost forțat să-și anuleze primul turneu din cauza amenințărilor cu moartea. Vânzarea romanului a fost restricționată în Germania, iar autoritățile canadiene și australiene au interzis-o.

9. Metamorfoza, de Franz Kafka (1915) Într-o dimineață, Gregor Samsa, un vânzător ambulant ce-și întreține părinții și sora, se trezește și descoperă că s-a transformat într-un gândac uriaș. Odată cel mai iubit membru al familiei, Gregor Samsa este respins de cei dragi și de societate, fiind închis în camera sa și dat uitării.
De ce a fost interzisă: Metamorfoza nu a fost singura carte interzisă a lui Kafka, întreaga operă a scriitorului evreu de origine cehă fiind interzisă în timpul regimului nazist și, mai apoi, în timpul celui sovietic.

10. Lolita, de Vladimir Nabokov (1955)
Profesorul Humbert Humbert devine obsedat sexual de o fată de 12 ani, Charlotte Haze. Pentru a fi cât mai aproape de ea, se căsătorește cu mama fetiței, iar după moartea acesteia devine tutorele lui Charlotte.
De ce a fost interzisă: După ce a fost catalogată de editorul Sunday Express drept ”cea mai murdară carte”, toate exemplarele cărții au fost confiscate în 1955, pe motiv că reprezentau pornografie infantilă. În anul următor, romanul a fost interzis în Franța. Sursa: http://www.shortlist.com

7 replici celebre rostite în fata mortii

1. Hai s-o facem! (Let’s do it – de unde s-a inspirat faimosul slogan Nike)
În iarna lui 1976, subiectul cel mai în vogă în SUA era Gary Gilmore, un criminal din Utah care solicita să fie executat. Ucigaș profesionist, Gary omorâse doi oameni în două zile, în vara aceluiași an. Unul era vânzător la benzinărie, iar celălalt, manager de motel. Juriul l-a condamnat în unanimitate și a recomandat aplicarea pedepsei cu moartea. La momentul respectiv, în Utah erau două opțiuni pentru execuții: prin spânzurare și prin împușcare. Gary a ales să fie împușcat. A fost primul deținut cexecutat după ce SUA au reintrodus pedeapsa cu moartea, în 1976.
Când, în sfârșit, a sosit momentul să fie împușcat, Gary a fost dus în spatele închisorii, așezat și legat de un scaun. Acolo și-a rostit ultimele cuvinte, ulterior faimoase, Hai s-o facem! Imediat după constatarea decesului, corneea lui Gary Gilmore a fost donată unor pacienți aflați pe lista de așteptare.
După moarte, Gary a fost transformat într-un simbol. Piesa Bring on the night a trupei The Police a fost inspirată de (posibil) gândurile lui Gary din noaptea dinaintea execuției. A mai fost menționat în Saturday Night Live, Seinfeld și Roseanne. Cel mai important, creatorul de publicitate Dan Wieden spune că ultima replică a lui Gary ar fi stat la baza alegerii sloganului companiei Nike, Just Do It.
2. Un titlu celebru: „French se prăjește”
James D. French a fost ultimul criminal executat în Oklahoma, înainte de abolirea pedepsei cu moartea în statul american. Se spune că, încarcerat pe viață, French n-a avut curajul necesar pentru a-și pune capăt zilelor și a ticluit o soluție ingenioasă pentru a convinge autoritățile să-l execute: și-a omorât colegul de celulă.
French pare să fi fost un tip cu un deosebit simț al umorului și cu foarte mult sânge rece. Pe 10 august 1966, chiar înainte de a fi executat pe scaunul electric, criminalul a avut prezența de spirit de a face un joc de cuvinte genial: ”Cum ar suna titlul ăsta: French Fries?” (French fries = cartofi prăjiți în limba engleză. În traducere mot-a-mot, expresia înseamnă ”French se prăjește” – n.a.)
3. „Iertați-mă, domnule, n-am vrut!”
Moartea reginei Mariei Antoaneta a Franței, prin ghilotinare, a fost cu siguranță un moment oripilant. Însă asta nu înseamnă că execuția de pe 16 octombrie 1793 n-a fost o sărbătoare, mulți revoluționari francezi fiind încântați să-și ia adio de la extravaganta regină.
Pentru ca spectacolul să fie deplin pentru miile de oameni adunați să asiste la eveniment, înainte de a urca pe eșafod, cu părul tăiat și purtând o rochie albă, Maria Antoaneta a fost plimbată prin Paris într-un coș deschis. În ciuda umilinței la care a fost supusă și perfect conștientă că urmează să moară, regina a rămas ”curajoasă și mândră până la capăt”, așa cum scria ziaristul Jacques Hebert.
Ultimele cuvinte ale Mariei Antoaneta au fost ”Scuzați-mă, domnule, nu am vrut!” și i-au fost adresate călăului său, Henri Sanson, pe care îl călcase din greșeală pe picior la urcarea pe eșafod.
4. „Soldați, foc!”
Unul din cei mai cunoscuți și iubiți mareșali ai lui Napoleon a fost, fără îndoială, Michel Ney, poreclit de soldați ”Roșcovanul”, datorită culorii părului său. Așadar, cum a ajuns acest om, cunoscut mai târziu ca și ”Cel mai curajos dintre cei curajoși”, să fie executat într-un parc public din Paris?
După înfrângerea de la Waterloo, Ney a fost urmărit și arestat, iar apoi condamnat la moarte prin împușcare pentru trădare. Pe 7 decembrie 1815, ultima dorință a lui Ney a fost să comande el însuși plutonul de execuție. A refuzat să fie legat la ochi, iar ultimele lui cuvinte au fost: ”Soldați, când vă voi da comanda să trageți, trageți direct în inimă! Așteptați ordinul meu, va fi ultimul pe care vi-l dau. Protestez împotriva condamnării mele. Am luptat sute de bătălii pentru Franța și niciuna împotriva ei… Soldați, foc!”
5. „Unde-i dublura atunci când ai nevoie de ea ?
Vincent Gutierrez, de 28 de ani, a fost executat prin injecție letală pe 28 martie 2007, în Huntsville, Texas, pentru crimă. Suspectat că ar fi suferit de tulburare bipolară, Gutierrez și-a luat rămas-bun într-un mod amuzant. Ultimele lui cuvinte au fost: „Vreau să le spun tuturor că-mi pare rău pentru ce s-a întâmplat. A fost greșeala mea. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost aici de-a lungul anilor. Copiii din străinătate – ei chiar m-au schimbat. Sora mea, mamă, fraților, tată, vă iubesc pe toți. Fratele meu… unde e dublura atunci când ai nevoie de ea?”.
6. „Cred că telefonul guvernatorului s-a stricat. N-a sunat încă”
Condamnat la moarte pentru crimă, David Matthews a sfidat moartea de trei ori. Norocul său s-a numit Brad Henry, guvernatorul de atunci al statului Oklahoma, care a amânat de trei ori execuția lui Matthews, la cererea avocaților săi. A patra oară, însă, șansa nu a mai fost de partea lui Matthews: imediat după ce i-a fost administrată injecția letală, acesta a spus, zâmbind: „Cred telefonul guvernatorului e stricat. N-a sunat încă…”
 
7. „Grăbește-te, nemernicule! Până-ți faci tu treaba, aș putea spânzura 12 oameni!”
Un personaj sinistru al anilor ‘30, Carl Panzram a fost condamnat la moarte prin spânzurare pentru 22 de crime si peste 1.000 de violuri. Conștiința nu i-a fost niciodată tulburată de faptele sale: „Nu-mi pare deloc rău pentru ce am făcut”, i s-a confesat el gardianlului Henry Lesser.
Panzram a avut un sfârșit pe măsura sa: aflat pe eșafod, înainte de a fi spânzurat, i-a adresat călăului ultimele sale cuvinte – „Grăbește-te, nemernicule! Până-ți faci tu treaba, aș putea spânzura 12 oameni!”
Articol tradus și adaptat de pe www.oddee.com.

Meseriile necunoscute ale scriitorilor celebrii

Arta și talentul nu țin de foame. Cel puțin asta demonstrează destinele unora din marii scriitori ai lumii, care, pentru a putea trăi de la o zi la alta, erau nevoiți să facă mari compromisuri pentru a câștiga un ban. Mulți dintre ei au trăit în mizerie, dar au fost mereu mânați de dorința avidă de a se exprima, lăsând în urma lor creații impresionante. Iar istoria nu a întârziat să-i răsplătească.

Jack London, hoțul de stridii

La sfârșitul anilor 1800, stridiile erau la mare căutare pe Coasta de Vest a Americii. Cum afacerea mergea bine, au fost atrași înspre ea diverși oportuniști, numiți ”hoții de stridii”. Iar Jack London era unul din ei. Autorul poveștii ”Colț Alb” fura astfel de stridii și le revindea pentru a face rost de bani de mâncare.

William Faulkner îți aducea poșta
Înainte de a-și câștiga renumele cu ”Zgomotul și furia”, William Faulkner era poștaș, meserie care-i permitea adesea să citească revistele pe care le livra. Din câte se pare, nici nu își făcea bine treaba: obișnuia să piardă scrisori și uneori chiulea pentru a juca Mah Jong…

Crema de pantofi, specialitatea lui Charles Dickens

După ce tatăl său a fost arestat, Charles Dickens a fost nevoit încă de la 12 ani să lucreze pentru a plăti datoria părintelui închis. Așa că marele scriitor s-a angajat la o fabrică de cremă de pantofi, un mediu toxic, mai ales pentru un copil.

Stephen King, om de serviciu

Deși s-a născut într-o eră în care scriitorii pot prinde contracte extrem de bănoase, lui Stephen King i-a fost greu să se întrețină în tinerețe. A absolvit Universitatea din Maine, dar nereușind să-și găsească un post de profesor, a lucrat o vreme ca om de serviciu într-o școală.
1. Jean Paul Sartre În octombrie 1964, Academia Suedeză i-a oferit lui Jean Paul Sartre Premiul Nobel pentru literatură, chiar dacă scriitorul francez ceruse printr-o scrisoare retragerea sa de pe lista de nominalizați. Astfel, Sartre s-a văzut nevoit să refuze faimoasa distincție, motivând că „scriitorul nu trebuie să accepte să fie transformat într-o instituție, chiar dacă acest lucru se întâmplă în modul cel mai onorabil”. 2. Boris Pasternak În 1958, Boris Pasternak a refuzat Premiul Nobel din cauza fricii de represalii din partea Uniunii Sovietice. În replică, Academia Suedeză a refuzat să accepte gestul lui Pasternak, precizând că „acest refuz nu denaturează în nici un fel validitatea premiului”. Cu toate acestea, decernarea Nobelului pentru literatură nu a mai avut loc în acel an, ci abia în 1989, când fiul lui Pasternak a acceptat premiul în numele tatălui său. 
Sursa: wikipedia.org